motivand mintile catre cunoastere la orice varsta
doi la suta
 
 

 Proiectul nostru:
 

 
 Parteneri
 



 

Activitățile asociației se focusează pe promovarea activităților educaționale non formale organizate atât în România, cât și în alte țări în special cele europene. In contextul integrării României în Uniunea Europeană, ofertele educaționale la nivel european sunt mult mai numeroase și atractive atât pentru studenți, cadre didactice, cât și pentru celălalte persoane în căutare de perfecționare.

Activitățile asociației vizează stimularea  motivației de a învăța la elevi și studenți, de a pune accent pe rezultatele pe termen lung și formarea unor competențe reale necesare pentru a avea o calificare.

Pe de altă parte, activitățile asociației promovează conceptul de „lifelong learning- învățare pe tot parcursul vieții”, considerând că indiferent de vârsta învățarea este un proces continuu care permite recalificarea, perfecționarea, dezvoltarea de noi competențe și abilități și o implicare mai activă în societate.

Acest concept  pune accent pe necesitatea cetățenilor de a-și dezvolta competențele de bază așa cum ele au fost identificate și descrise la nivel european:

1. Comunicarea în limba maternă

2. Comunicarea într-o limbă străină

3. Competența de matematică și competențe de bază în științe și tehnologii

4. Competența digitală

5. Competența de a învăța să învețe

6. Competențe sociale și civice

7. Competența antreprenorială și simțul inițiativei

8. Competența culturală și de manifestare culturală.

In prezent, proiectele desfășurate iau în vedere dezvoltarea uneia sau mai multor competențe de bază necesare pentru a fi integrat pe piața competitivă a muncii.

Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.

Proiectul Reduc-educ.ro:


Reduc-educ.ro este un proiect realizat de catre Asociatia Societatea Educationala Platon pentru a creste numarul reducerilor pe piata educationala din Romania, astfel facand-o mai accesibila tuturor.

Pe fondul somajului crescut din cauza crizei economice, tot mai multi romani cauta sa isi redefineasca profilul educational: sa acceseze o recalificare sau sa se perfectioneze profesional.

Pe de alta parte, multi tineri doresc sa isi gaseasca propriul drum profesional accesand cat mai multe oferte educationale pentru a-si imbunatati competentele si pentru a acumula mai multe cunostinte.

Reduc-educ.ro a aparut din necesitatea de a promova educatia continua si importanta formarii profesionale atat pentru tineri, cat si pentru adulti la orice varsta si in orice context ocupational.

  

 



© 2016 SeduP- Societatea Educationala Platon
All rights reserved.